Fondatorul
Bethlen Gábor

BGK

Cine a fost Bethlen Gábor?

Bethlen Gábor a fost una dintre cele mai importante personalități ale istoriei maghiare din secolul al XVII-lea.

La începutul carierei sale, Bethlen Gábor i-a slujit cu loialitate pe Zsigmond Báthory, Moise Székely, István Bocskai și Gábor Báthory. Când însă cel din urmă a dorit să se alieze cu Habsburgii, Bethlen s-a opus și a fost ales principe în locul său. În timpul domniei sale, a consolidat poziția Transilvaniei, iar economia și viața culturală a țării au cunoscut o perioadă de înflorire – această epocă este adesea numită „epoca de aur a Transilvaniei”.

Ești curios?

Cunoaște-l mai bine.

Strămoșii lui Gabriel Bethlen, familia Neczpáli, dețineau moșii în comitatele Békés și Zaránd. Se presupune că familia Bethlen și-a luat numele de la localitatea Iktár din comitatul Temes, pe care probabil l-au dobândit în secolul al XIV-lea. Bunicul lui Gabriel Bethlen, purtând același nume, a condus șase sute de viteji cu lance la bătălia de la Mohács și, în urma înfrângerii și a conflictelor interne, l-a sprijinit pe Ioan Zapolya împotriva lui Ferdinand. Tatăl său, Farkas Bethlen, a fost inițial susținător al lui Ferdinand și s-a făcut remarcat în luptele împotriva turcilor, apoi, la chemarea lui Ioan Sigismund, s-a stabilit în Transilvania, unde a devenit căpitan suprem al țării. A participat alături de Ștefan Báthory, principele Transilvaniei, la bătălia de la Kerelőszentpál din 1575, iar pentru meritele sale a primit în 1576 domeniul de la Marosillye.

Mama lui Gabriel Bethlen, Druzsina Lázár, provenea dintr-o familie de nobili secui din Gyergyószárhegy. Dintre copiii lui Farkas Bethlen și Druzsina Lázár, doar Gabriel și fratele său István, născut în 1584 și viitor principe, au ajuns la maturitate. Cei doi băieți au fost crescuți în castelul de la Marosillye până la moartea tatălui, care a survenit în 1590 sau 1592. Deși au învățat să citească și să scrie acasă, educația lor a pus accent pe cunoștințele practice și militare. Farkas Bethlen intenționa să-l trimită pe Gabriel să studieze la Academia iezuită din Cluj, însă moartea sa prematură a împiedicat acest lucru.

După ce Ștefan Báthory a confiscat moșia de la Marosillye de la orfani, mama lor s-a mutat cu fiii săi la fratele ei, András Lázár, în Gyergyószárhegy. După moartea mamei, băieții au fost crescuți de András Lázár, care îi destina unei cariere militare și nu a acordat prea multă atenție educației lor culturale. Gabriel Bethlen a amintit mai târziu că nu au fost învățați latină, pe care a reușit să o recupereze parțial în mod autodidact.

Curtea de la Alba Iulia a dezvoltat-o într-un centru politic și cultural, iar aici, în 1622, a înființat o colegiu reformat. A susținut studiile în străinătate ale studenților maghiari, în special în Olanda și Anglia, țări aflate în fruntea dezvoltării civice.
Înainte de a se căsători pentru a doua oară, nepotul său Bethlen István a fost desemnat moștenitor, iar educația acestuia a fost asigurată în consecință. Soția sa, Katalin de Brandenburg, căreia Adunarea Națională de la Alba Iulia din mai 1626 i-a conferit drepturi de succesiune (împreună cu fratele ei, Bethlen István), a ocupat tronul principatului doar câteva săptămâni după moartea soțului.

Un fragment din ultimele momente înainte de moartea sa:
„Deși abia putuse să rostească ceva, ceru un pahar, o coală de hârtie și un condei, cu care scrise frumos două ordine, apoi se întoarse și le lăsă acolo; acele hârtii, iar eu însumi crezând că poate vrea să lase ceva în plus față de testamentul obișnuit pentru apropiații săi, le pun pe o măsuță alăturată, le ceru să le văd; m-am închinat și am ieșit, iar când slujitorul intră și-i dădu evantaiul, am citit scrisoarea; părea să vrea să adoarmă, așa că am ieșit și eu; scrisoarea conținea aceste cuvinte, fără să scrie mai mult și fără să mai vorbească după aceea, săracul — care este păstrată acum la Rhédei Ferenc, și urma să ajungă după moartea bătrânului Bethlen István:
‘Dacă Dumnezeu este cu noi, cine va fi împotriva noastră? Nu este nimeni cu siguranță, cu siguranță nu este nimeni.’” — Kemény János